Cum alegi racheta pentru tenis de câmp
Înainte să alegi o rachetă pentru tenis de câmp este important să știi la ce nivel de performanță ești și ce stil de joc te caracterizează. O racheta de profesionist nu va fi adecvată pentru un jucător începător, și nici invers.
Rachetele de tenis din ziua de azi dispun de multe caracteristici care vor influența stilul și nivelul de joc. De aceea, este foarte important să stabilești cu precizie nivelul și stilul de joc.
Dimensiunea mânerului (gripului)
Clasa L1 - L5 reprezintă lățimea standard a mânerului, numărul mai mare semnificând o lățime mai mare. Cel mai folosit număr pentru bărbați este L4, mâinile de bărbați mai mari vor avea nevoie de L5. Mărimea L3 este recomandată femeilor și bărbaților cu mâini mai mici
A - lungimea in milimetri
- 100 - 102 mm = mărimea 0 (juniori, femei cu mâna foarte mică)
- 103 - 105 mm = mărimea 1 (juniori, femei cu mâna mică)
- 106 - 108 mm = mărimea 2 (femei, bărbați cu mâna mică)
- 109 - 111 mm = mărimea 3 (bărbați, femei cu mâna mare)
- 112 - 114 mm = mărimea 4 (bărbați cu mâna mai mare)
- 115 - 117 mm = mărimea 5 (bărbați cu mâna mare)
Racheta de tenis pentru copii
Rachetele au dimensiuni diferite pentru copiii cu vârsta până la 13-14 ani. Diferă prin mai mulți parametri, indiferent de ce lungime sau dimensiune are capul. Alegerea rachetei corecte pentru un copil este foarte importantă, deoarece face jocul mai ușor la început pentru micul tenismen, atât de important în acest sport.
Înălțimea corpului și abilitatea de joc a copilului sunt cei mai importanți parametri pentru alegerea corectă a rachetei. Cu cât mai bine știe copilul să joace, cu atât mai lungă poate fi racheta. Lungimea adecvată a rachetei ușurează jocul de tenis pentru orice copil.
Înălțimea copilului | Dimensiunea rachetei | Lungimea rachetei |
80 cm | 17” |
43 cm |
100 cm | 19” | 48 cm |
110 cm | 21” | 53,5 cm |
120 cm | 23” | 58 cm |
130 cm | 25” | 63,5 cm |
140 cm | 26” | 66 cm |
Tabel pentru alegerea rachetei la copii
Rachete pentru începători
Acest tip de rachetă este pentru cei care încep să joace tenis sau îl joacă ocazional. Jucătorii nu stăpânesc bine tehnicile de lovire sau au probleme în lovirea mingii cu zona corectă. În general, jucătorul nu este sigur pe joc. Joacă rar, poate de câteva ori pe an.
Caracteristici ideale ale rachetei
- greutatea rachetei pentru o manevrare mai ușoară trebuie să fie de maxim 280 g
- capul mai mare cu suprafață de aproximativ 660 cm² face lovirea mai ușoară și sigură
Rachete pentru nivel intermediar
Jucătorul intermediar este cel care joacă destul de regulat, controlează cât de cât diferite tehnici de lovire și reușește să lovească razant. Mingea de obicei ajunge acolo unde își dorește. O rachetă de începător pentru jucători de acest nivel este insuficientă.
Caracteristici ideale ale rachetei
- greutatea rachetei pentru lovituri razante să fie între 270 g - 300 g
- cap mai mic pentru lovituri precise și mai rapide – 660 cm² sau mai puțin
- echilibrare pe mijloc între 345 – 330 mm care permite folosirea mai multor tehnici de joc
Rachete pentru avansați
Jucătorii avansați stăpânesc foarte bine diferite tehnici de lovire și știu cu precizie unde cade mingea. Sunt jucători antrenați, pentru care este important ca racheta să dispună de anumite caracteristici.
Caracteristici ideale ale rachetei
- greutatea rachetei pentru razanță maximă și balans mai mare este în jur de 300 g
- capul mic este precis și foarte rapid - 645 cm² și mai mic
- echilibrare în mână de 330 mm sau mai puțin, pentru cine vrea manevrabilitatea maximă a rachetei