Stratul de absorbție
Lenjeria funcțională este stratul elementar și funcțional ideal pentru toate activitățile sportive. Este firesc atunci când corpul transpiră în timpul unei activității fizice solicitante. Transpirația servește ca un regulator de temperatură al corpului, pentru a preveni supraîncălzirea. Dacă facem sport în timpul iernii, sau doar bate vântul, se poate ajunge chiar la hipotermie. De aceea este necesară o evacuare cât mai rapidă a transpirației spre exterior. Pentru a realiza acest pas, folosim în primul rând lenjeria funcțională (lenjerie de corp), care ar trebui să fie stratul de bază pe care-l îmbrăcăm direct pe piele. Lenjeria funcțională, oferă microclimatul corect, adică, căldură și un mediu uscat.
Funcționalitatea lenjeriei
Funcționalitatea lenjeriei constă în proprietățile materialului de a nu absoarbe umezeala în el, ci de-a o lasă să circule în mod natural în alte straturi de îmbrăcăminte și apoi în aer. Această funcție, în general, o numim respirabilitate.
Cum funcționează mai exact? Simplu spus - dacă se aplică o picătură de apă pe o cămașă de bumbac, aceasta se îmbibă și se usucă într-un timp relativ îndelungat. În cazul în care pui o picătura de apă pe un tricou din poliester, apa rămâne pe suprafață, este absorbită de o suprafață mai mare și se usucă mult mai repede. De asemenea, importantă este și structura materialului, adică cum permite transpirației să treacă prin țesătură spre suprafață și apoi în alte straturi.
O altă caracteristică importantă a lenjeriei funcționale este menținerea căldurii corpului. Lenjeria funcțională este confecționată din materiale cu structuri și grosimi diferite, scopul principal fiind obținerea unui compromis ideal între eliminarea umidității și menținerea unei cantității suficiente (dar nu prea excesive) de căldură.
Fiecare activitate sportivă necesită o ținută diferită. De exemplu, vara, cu bicicleta, avem nevoie de respirabilitate și ventilație maximă, pe când iarna, la schi este necesară menținerea căldurii corporale. Lenjeria funcțională specifică vremii răcoroase este numită lenjerie termică.
Materiale lenjerie funcțională
În ceea ce privește lenjeria funcțională, te întâlnești cel mai des cu materiale precum poliester și polipropilenă, care au capacitatea minimă de reținere a umidității, sunt ușoare și relativ plăcute pe corp. Deoarece bumbacul - materialul textil cel mai frecvent - are o mare putere de absorbție și reține o mare parte din umiditate în el, nu este adecvat pentru confecționarea lenjeriei funcționale (tehnice).
Cel mai nou trend este lâna Merino - un material cu proprietăți foarte bune de evacuare a transpirației (absorbție scăzută a apei), proprietăți excelente de termoizolare și senzație plăcută la atingere - asemănător bumbacului. Lâna merino este natural antibacteriană și la utilizarea repetată nu miroase. Persoanele cu pielea sensibilă pot avea o senzație neplăcută la purtarea lenjeriei din lână. După mai multe spălări inconfortul ar trebui să dispară.
Cum utilizăm lenjeria funcțională?
- pentru ca lenjeria să îndeplinească funcția sa, ar trebuie să se muleze pe corp. Produsele mai scumpe, de obicei, se potrivesc mai bine, au croială anatomică și sunt confecționate din materiale elastice. Pe de altă parte, nu ar trebui să ne restricționeze mișcarea. De aceea, lenjeria trebuie testată prin compararea diferitelor croiuri și branduri. Vino și încearcă în magazinele noastre.
- pentru efectivitate maximă, trebuie un echipament complet. Dacă utilizezi cel mai bun tricou funcțional și sub el folosești lenjerie de corp din bumbac, umezeala se va acumula în zone delicate.
- este întotdeauna mai avantajos să suprapui două straturi - două tricouri încălzesc mai mult decât unul mai gros.
- nu te baza pe faptul că în condiții de umiditate extremă vei rămâne uscat în timpul activităților fizice. Este fizic imposibil, deoarece aerul umed nu poate absorbi umezeala eliminată de îmbrăcămintea purtată.
- dacă ieși să practici o activitate fizică solicitantă de scurt timp, pe vreme rece, îmbracă-te astfel încât imediat după ce ieși din casă, de la căldură, să-ți fie puțin frig. Îndată ce ajungi la „temperatura de funcționare”, în timpul antrenamentului, te vei simți confortabil și nu vei transpira inutil.
- lenjeria funcțională se spală în conformitate cu instrucțiunile de pe etichetele producătorului. Nu utiliza balsam de rufe și alți aditivi! Atenție la benzile velcro, fibra fină a lenjeriei funcționale este sensibilă la atingerea acestora.